
Qualifier-ul pentru WCG din Spania s-a desfasurat la data de 21 septembrie la Madrid. La acest qualifier au participat 4 echipe calificate direct, si anume x6tence, Ledpc, K1ck si s00n, si 4 echipe venite dintr-un pre-qualifier, acestea din urma fiind perpetual-play, OverGame, take.MIX si wNs, iar sistemul folosit a fost single-bracket.
Surprize au aparut inca din sferturile de finale: perpetual-play a invins-o chiar in meciul de deschidere pe Ledpc. Dupa ce la finalul primelor 30 de runde scorul a fost egal, 15-15, in prelungiri cei de la perpetual-play au avut nervii mai tari, impunandu-se cu 4-2, scor 19-17 la general. In celelalte meciuri din sferturi rezultatele inregistrate au fost urmatoarele: s00n vs OverGame, 16-3, K1ck vs take.MIX, 16-8, si x6tence vs wNs, 16-5.
In semifinale, perpetual-play a mai facut o victima dupa prelungiri. Este vorba de mix-ul s00n, compus din fosti jucatori la x6tence si Wizards. perpetual-play s-a impus cu 4-0 in prelungiri, scorul general fiind 19-15. x6tence a trecut fara prea mari probleme de K1ck in cealalta semifinala, scor 16-11.
Finala le-a pus fata in fata pe x6tence si perpetual-play pe harta de_train. Superioritatea jucatorilor de la x6tence s-a vazut inca de pe prima parte cand au fost tero si s-au impus cu 8-7. Victoria era doar o problema de timp, aceasta venind la scorul de 16-9. x6tence cu un line-up puternic vor sa faca o impresie foarte placuta la WCG 2008, dupa ce anul trecut au ratat calificarea.
La doua zile dupa castigarea qualifier-ului pentru WCG, x6tence s-a calificat in faza superioara pentru Extreme Masters III, invingand echipa germana pod.hama pe trei harti: 16-5 pe de_dust2, 14-16 pe de_nuke si 16-9 pe de_inferno.
September 27th, 2008 |